Mutu, coleg cu Chivu?** Vezi detaliile transferului

Mutu, coleg cu Chivu?** Vezi detaliile transferului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mutu și Chivu ar putea juca din nou împreună. Și nu la echipa
națională! Inter Milano și-a manifestat intenția de a-l transfera
pe „Briliant”, cedându-l la schimb pe francezul Biabiany.

Această mutare se poate realiza numai în momentul în care Colegiul
arbitral al ligii din Italia va lua o decizie în cazul său.
Fiorentina a solicitat acestui for să-i ridice lui Mutu dreptul de
joc până la sfârșitul sezonului. Mai mult, toscanii au cerut și
suspendarea salariului fotbalistului până în luna iunie. Astfel,
românul este obligat să aștepte verdictul final pentru a afla dacă
are dreptul să joace pentru Inter, ultima echipă care și-l dorește
pe atacant. Presa din Italia scrie că posibilitatea ca Mutu să
devină coleg cu Cristi Chivu este agreată de ambele părți.

Antrenorul Fiorentinei, Mihajlovic, și-l dorește pe Biabiany, iar
pentru cam­pioana Europei, internaționalul român ar aduce un plus
de experiență și ar fi un concurent serios pentru Eto’o, Milito și
Pandev. În ciuda acestui fapt, un important impediment în
realizarea mutării îl reprezintă dorința șefilor de la clubul
„viola” de a-l suspenda pe atacantul de 32 de ani.

Blocat de
Fiorentina

Administratorul delegat, Sandro Mencucci a declarat: „Am prezentat
cazul Colegiului arbitral. Așteptăm o decizie. Mutu își dorește să
joace în Italia? El este în Italia în acest moment!”. De altfel,
suspendarea sa a fost principala piedică și pentru alte cluburi
care l-au dorit cu insistență. Cesena, Genoa și Parma au arătat un
puternic interes de a-l avea în echipă, dar situația lui Adrian a
împiedicat realizarea transferului.

Articol scris de Mircea DOMINTE

Mihajlovic și-a invitat jucătorii la masă acum două seri, însă
printre aceștia nu s-a aflat și Adrian Mutu, fapt ce întărește
poziția tehnicianului față de român, care a declarat că nu-l mai
vrea la echipă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vești crunte despre prințesa Kate Middleton. Soția Prințului William „nu va mai fi niciodată ca înainte”
Vești crunte despre prințesa Kate Middleton. Soția Prințului William „nu va mai fi niciodată ca înainte”
Ce lovitură! Ofertă „greu de refuzat” pentru Ianis Hagi, după ce Rangers l-a pus pe lista de transferuri
Ce lovitură! Ofertă „greu de refuzat” pentru Ianis Hagi, după ce Rangers l-a pus pe lista de transferuri
Bogdan a murit carbonizat după ce mașina pe care o conducea s-a izbit puternic de o cisternă plină cu benzină! Familia îl căuta neîncetat, fără să știe ce se întâmplase, de fapt, cu el: „Să fii bine acolo sus”
Bogdan a murit carbonizat după ce mașina pe care o conducea s-a izbit puternic de o cisternă plină cu benzină!…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Cum arată acum tânăra care la vârsta de 7 ani cântărea 220 kg. Ani la rând a consumat 10.000 de calorii zilnic
Cum arată acum tânăra care la vârsta de 7 ani cântărea 220 kg. Ani la rând a consumat 10.000 de…
Din ce face bani Monica Gabor în America. Irinel Columbeanu a dat-o de gol: „Nu mai are nicio afacere!”
Din ce face bani Monica Gabor în America. Irinel Columbeanu a dat-o de gol: „Nu mai are nicio afacere!”
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
O crimă a cutremurat Bistrița-Năsăud. Fiu ucis cu bestialitate de tată, după o beție:
O crimă a cutremurat Bistrița-Năsăud. Fiu ucis cu bestialitate de tată, după o beție: "Era tot timpul deranj la ei"
Care e cea mai BOGATĂ țară din lume? Cei mai mulți CRED GREȘIT
Care e cea mai BOGATĂ țară din lume? Cei mai mulți CRED GREȘIT
Momentul crucial care l-a făcut pe Leonard Doroftei să scape de problemele cu alcoolul. „O luasem razna”
Momentul crucial care l-a făcut pe Leonard Doroftei să scape de problemele cu alcoolul. „O luasem razna”
Întâlnire secretă în parc cu ceas de 620,000 € la mână! Două familii bogate și influente ale României au schimbat câteva vorbe departe de ”pereții care au urechi”
Întâlnire secretă în parc cu ceas de 620,000 € la mână! Două familii bogate și influente ale României au schimbat…
10 ani fără permis auto. Legea care bagă șoferii la închisoare garantat
10 ani fără permis auto. Legea care bagă șoferii la închisoare garantat
Detalii șocante despre tinerii stropiți cu acid! Băiatul era urmărit: Am găsit roata...
Detalii șocante despre tinerii stropiți cu acid! Băiatul era urmărit: Am găsit roata...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Sunt sau nu în siguranță banii din conturile și depozitele bancare? Explicațiile specialiștilor
Sunt sau nu în siguranță banii din conturile și depozitele bancare? Explicațiile specialiștilor
Norbert Maior, revenire spectaculoasă în Raliul Sardiniei din WRC
Norbert Maior, revenire spectaculoasă în Raliul Sardiniei din WRC
AMENDA primită în timpul programului de muncă e plătită de angajator? Ce răspundere are șoferul?
AMENDA primită în timpul programului de muncă e plătită de angajator? Ce răspundere are șoferul?
Cine a prins buchetul de mireasă la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman. Care a fost reacția actriței când a văzut norocoasa
Cine a prins buchetul de mireasă la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman. Care a fost reacția actriței când a…
×